Bună dimineața/ziua/seara!
Ai mei declarati părinți așa m-au învățat că e politicos să saluți când intri pe proprietatea cuiva. Mai târziu, viața mi-a recomandat că e bine să saluți din mai multe motive. În primul rând ca să te convingi că nu-i vreun câine prin preajmă care să-ți facă pantalonii franjuri. În al doilea rând ca să nu surprinzi proprietarul în vreo ipostază jenantă și în al treilea rând ca să vezi dacă poți să te așezi în fotoliul lui și să urmărești liniștit programul de TV dacă nu-i acasă. Adică să-i iei locul. Nu e cazul aici pentru că n-am ce face cu o pălărie așa de mare. Am mai pățit-o cu o pereche de boxeri XXL și cu elasticul rupt.
Paginile acestea au fost create, credeam eu, mai mult pentru un dialog. Zicem pe rând unu una, celălalt alta și din mai multe monologuri tot se-nfiripa de-un dialog. E ca la jocul de table când dai cu zarul pe rând. Dar se pare că tu, Maria, ne-ai făcut „marț” și ne lași doar pe noi să dăm cu zarul. Poate chiar zâmbești ca Monalisa, văzând la porțile site-ului o coadă ca la forțele de muncă. Așa-i când ești șefă la biroul de relații cu intelectul… mai că-mi vine să gratulez viața cu cele mai elastice epitete anatomice. Știam că ești clever-iță, dar citindu-te aplecat de șale mă simt ca un bebeluș : plâng, mă agit, fac pe mine, vreau piept. Ceea ce stiu eu la modul definitiv din anatomie, este că sigur cea mai erogenă zonă a omului este creierul (nu Vrancea, cum cred ăia de-au dat basca pe-o caschetă. )
Răspund invitației tale și mă așez câteva minute, aplecat de mijloc, cu anteriorul spre monitor și o mână pe cureaua pantalonilor, ca să gândesc mai vertical, băgându-mă si eu ca musca-n lapte, deși cu prețurile asta nici laptele nu mai e ce-a fost. Cum știu de la grădiniță că istoria se repetă (așa spunea educatoarea când vedea că mă duc prea des la baie, dar ce, era să fac pe mine?) am căutat echivalențe prin ale mele personale istorii cu speranța că vor învăța și alții din ce eu n-am înțeles mai nimic.
Ce am învățat eu din viață asta? Nu mare lucru, poate și de aia vreau să o iau în fiecare dimineată de la capăt. Sigur e că o să mă feresc de o boală contagioasă tare: prostia! Și asta cu riscul de a pedala în cerc, de unul singur, ca un hamster opărit…cum spunea cândva Mihăiță al lu` Vero, dar cine să-l ia în seamă : „Trăind în cercul vostru strâmt…”
Păi de asta n-are cercul colțuri, ca să nu i le tocim tot dându-i roată cu rânjetul până la urechi și limba scoasă. Am încercat de câteva ori să ridic degetul mijlociu ca pe un „discret” omagiu adresat expansiunii idioțeniei în univers, dar am constatat că de fapt, expansiunea universului a fost depășită binișor, așa că am rămas fără cauză. Nu și fără deget, ca atare am încercat să-i găsesc o întrebuințare secundară, și am încercat să mă scobesc cu el în conștiință, dar clopoțeii din palmă nu mi-au permis atingerea nivelului optim. Și atunci viata mi-a dat un brânci de am căzut peste mine însumi.
Dacă nu m-ar durea gândul, ți-aș spune că trecerea prin viață e un bun prilej să vezi cât de prost-deștept ești față de alți deștepți-proști care-și fac un scop în sine să îți demonstreze că Vf. Omul are 2511m și nu 2507m. Crede-mă că mi-au trebuit 3 zile și 3 nopți să îmi revin aflând că vârful meu cel mai drag e cu 4m mai înalt. Așa am înțeles de ce nu le mai ajung la nas unor prieteni.
Un prieten e acela care,
După traditii romanesti,
Cand ai necaz sau supărare,
E primul… ce-l bănuiesti.
Am învățat că nu toți avem viețile pe care ni le dorim, uneori trăim viețile pe care ni le doresc alții. Eu însă, băiat modest, mă mulțumesc cu ce am. Nu mă cred Nostradamus, nu mă văd în oglindă fotomodel ori superstar și nu cred că voi fi primul care face pipi pe marte. Sunt atât de simplu și neîndemanatic ca, pe lângă două mâini stângi, mai am și două picioare. D`aia, de lungă ce e, mă așez pe ea zilnic și, fără să vreau, o fac mai mult lată. Evident, era vorba despre haina mea de greiere pe care o îmbrac de câte ori merg la vecina mea furnică să cer un bob de… înțelepciune.
Ce-am mai înțeles? Am învățat să urăsc comunismul, deși am trăit o bună parte în perioada respectivă. Și m-am educat în anii aceia. Sau poate nu! Sincer, cred că n-are a face comunismul cu lipsa de educație, aș zice că din contra, lanțul și bâta au impus oarece respect, iar tradițiile și valorile culturale se păstrează mai bine sub amenințare decât în libertate. Acum ne-am „contaminat” cultura cu tradiții importate, iar ale noastre mor odată cu părinții nostri. A, dacă vorbim de economie, învățământ, dezvoltare în general, da. Aici se simte lagărul comunist.
În comunismul trecător
Visam îndestulare-n viitor.
În libertate exclam măret:
Toate îs… dar la ce pret!
Viața noastră e suma faptelor noastre. Singuri hotărâm ce facem. Ne mai inspirăm din câte un sfat, mai facem câte un compromis, dar în esență tot alegerea noastră este. Privim câteodată în urmă peste umăr și ne minunăm de câte am îndurat, de cât de tare ne-am necăjit sau ne-am bucurat. Apoi privim în față la cât mai avem de parcurs și ne speriem. Ne mascăm teama în lene și amânăm luarea unei decizii. Dar și cele mai lungi drumuri încep tot cu un pas. Un proverb african spune că dacă vrei să mergi repede, călătorești singur. Dar dacă vrei să ajungi departe, călătorești împreună. Iar Einstein spunea că logica te duce din punctul A în punctul B. Doar imaginația te duce oriunde vei dori. Suntem prea săraci că să ne cumpărăm lucruri ieftine, așa că măcar visele trebuie să ne fie „king size”. Trebuie să râdem înainte să fim fericiți, de teamă să nu murim fără să fi râs. Și să visăm. Modul meu de a trage scaltoace vietii e să-mi creez vise.
Viața ne vinde ceea ce credem noi că ne dăruiește!
26.08.2022
